Senatul a adoptat, luni, un proiect prin care se completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Inițiativa stipulează ca aproape un milion de copii şi adulţi să beneficieze de servicii de medicină dentară, servicii stomatologice şi tratamente dentare suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.
„Dacă există un segment de populaţie care are nevoie de suport şi ajutor medical pe acest segment, persoanele cu handicap şi familiile acestora ocupă printre primele locuri. O persoană încadrată în grad de handicap afectează semnificativ întreaga familie, costurile cu terapiile, programele, educaţia, sănătatea fiind extrem de costisitoare, motiv pentru care considerăm absolut necesar ca aceste persoane, în mod evident dezavantajate, să poată beneficia de suport din partea statului, prin acordarea facilităţilor serviciilor stomatologice”, se precizează în expunerea de motive.