Un tânăr din Pojogeni, Gorj, a fost reținut, pentru 24 de ore, în urma uni scandal petrecut duminică într-o agenție de pariuri sportive de pe raza orașului Târgu Cărbunești.
”În seara zilei de 17 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției Oraș Târgu Cărbunești au fost sesizați cu privire la producerea unui conflict între două persoane, la o agenție de pariuri din localitate. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, în urma unui conflict spontan izbucnit între doi bărbați, în vârstă de 32 și 56 de ani, din localitățile Pojogeni și Târgu Cărbunești, aceștia s-au lovit reciproc cu pumnii și picioarele în zona corpului și a feței. În urma conflictului, bărbatul în vârstă de 56 de ani, a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, ulterior, cercetările fiind continuate și sub aspectul infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. În urma activităților desfășurate de polițiști, față de bărbatul de 32 de ani, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean Gorj.