Balamuc total în PSD Gorj: Cîrciumaru și-a pus costumul cel nou și defilează, dar colegii îl invită să ia loc în tribună

Nu toți pesediştii gorjeni s-au resemnat cu faptul că Florin Cîrciumaru va rămâne liderul formaţiunii politice până în 2019. Claudiu Manta, vicepreședinte PSD Gorj, crede în continuare că vor avea loc alegeri interne, mai ales că sunt foarte mulţi membri care cer acest lucru.  Şi acesta este de părere că un restart este necesar pentru a pregăti viitoarea strategie electorală.

“Poziţia mea este constantă, aceea de necesitate a organizării de alegeri şi la Gorj.  Aşa cum am mai spus, nu este neapărat voinţa mea, pentru că eu când iau o decizie mă consult cu majoritatea sau cei mai mulţi dintre primarii noştri, cu preşedinţii şi consilierii de organizaţii, iar ei susţin necesitatea de a face o restartare a organizaţiei, de a aduce feţe noi, de a încerca să schimbăm lucrurile în PSD Gorj”, a spus Manta la Radio Infinit. Vicepreşedintele de la Gorj i-a reamintit lui Cîrciumaru că actualul senator a spus că se va retrage din funcţia de preşedinte, dar şi că majoritatea din PSD sprijină tandemul Popescu-Weber.“După cum ştiţi, această necesitate de a organiza alegeri vine inclusiv din dorinţa dânsului de a face un pas lateral, pentru că a declarat-o, în nenumărate rânduri, ca dânsul doreşte să rămână alături de o echipă, dar, după cum ştiţi, majoritatea membrilor noştri susţin echipa formată din Cosmin Popescu, Mihai Weber şi alţii. Acolo este o echipă formată şi cred că acest lucru ar trebui formalizat prin intermediul alegerilor”, a punctat Manta.

Nici replica lui Cosmin Popescu nu a întârziat să apară. Preşedintele Consiliului Judeţean Gorj i-a asigurat pe membrii PSD din judeţ că în scurt timp vor avea loc alegeri interne. “Cei care sunt îngrijorați că în Comitetul Executiv al PSD de la Neptun, organizația Gorj nu a fost nominalizată, trebuie să stea liniștiți – în mod sigur, într-un termen rezonabil, se va lua o hotărâre astfel încât și organizația noastră să aibă alegeri interne”, a declarat vicepreședintele PSD Gorj.  Mai mult, Popescu a spus că Florin Cîrciumaru şi-a dat deja acordul să-l susţină pe Mihai Weber, iar o conferinţă judeţeană nu poate fi amânată pentru un an electoral. “Este evident că, în perspectiva în care, în anul 2019, vor fi atât alegeri prezidențiale, cât și alegeri europarlamentare, nu este recomandată organizarea unor alegeri interne într-un an electoral atât de important. De aceea, opinia majorității colegilor – primari, consilieri, membri simpli de partid – este că filiala PSD Gorj are nevoie de o echipă de conducere stabilă, care să intre cu forțe proaspete în următoarele campanii electorale”, a precizat Popescu.

 

 

 

Articolul precedentTârgu Jiu: Luați-vă măsuri, va fi haos urban în municipiu
Articolul următorFlagrant! Șeful Poliției Locale Târgu Jiu și un șef Serviciu, surprinși încălcând legea