Noi promisiuni: mega-spitalul oltenilor va costa 581 de milioane de euro și va fi gata în 2023

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a fost săptămâna trecută la Craiova pentru a lansa draftul studiului de fezabilitate pentru Spitalul Regional Craiova. Demnitarul a dat asigurări ca unitatea medicală, care va deservi în principal pacienții din județele Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea și Mehedință, se va construi și a pronosticat că va fi gata în anul 2023. Spitalul ar urma să aibă 821 de paturi, iar costurile totale au fost estimate de 581 de milioane de euro, sumă care ar urma să fie acoperită și cu o finanțare europeană de 50 de milioane. ”Va avea un concept modern care, din punctul nostru de vedere, va revoluționa sistemul de finanțare al spitalizării continue, de zi și ambulatorie în spitalele din România”, a spus ministrul Pintea. Discursul reprezentantului cabinetului Dăncilă a curs plin de optimism. Astfel, în 2018 se va depune cererea de finanțare, 2019 va fi anul licitațiilor, iar la începutul lui 2020 vor demara lucrările care vor dura trei ani. Totodată, Sorina Pintea a asigurat că există finanțare pentru acest proiect gigant. Comparativ, spitalul ar urma să consume de la buget jumătate din suma necesară construirii autostradei Pitești – Craiova.

Articolul precedentRomanescu șterge pe jos cu discursul perimat al lui Cîrciumaru: Nu trebuie să rezolvăm cu saci de nisip
Articolul următorNu a renunțat! Suporterul gorjean interzis 6 luni pe stadioane a asistat la meciul ”pandurilor”