Târgu Jiu: A fost înființat Partidul Alianța Oltenilor. Intră în bătălia electorală la alegerile locale

Un nou proiect politic a fost lansat miercuri, 3 aprilie, la Târgu Jiu. Roxana Stoian, jurnalist cu peste 20 de ani vechime în spate și antreprenor, a anunțat înființarea Partidului Alianța Oltenilor.

Din nucleul noii formațiuni politice, ca membri fondatori, mai fac parte Cristiana Guran, specialist resurse umane, și Daniel Turea, cu o experiență de două decenii în diferite unități din Complexul Energetic Oltenia.

Stoian, președintele interimar, dă de înțeles că demersul a venit din dorința de a aduce un ”aer proaspăt” pe eșichierul politic, în condițiile în care mulți dintre cunoscuții săi i-au transmis că nu merg la vot pentru că nu au cu cine vota.

 

 

Înființarea partidului a durat mai mult decât am estimat, iar alegerile locale au fost mutate cu patru luni mai devreme, astfel că ne vedem în situația de a anunța acest proiect cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile din 9 iunie. Dar, renunțarea sau resemnarea nu ne caracterizează, intrăm în lupta electorală și așteptăm alături de noi oameni curajoși și cu viziune, care au soluții la problemele de care ne plângem cu toții și împreună cu care să construim un proiect politic. Chiar dacă 2024 va fi mai mult un antrenament, este un an bun să începem acest proiect”, a transmis liderul Alianței Oltenilor.

 

Semnul permanent al partidului este format din litera O de la Oltenia, peste care este plasată sabia lui Tudor Vladimirescu, olteanul simbol al luptei pentru libertate și dreptate.

 

Partidul are numele Alianța Oltenilor pentru că aici, în Oltenia, începem construirea acestui proiect. Dacă într-o zi va deveni un partid național, putem să devenim o alianță a tuturor românilor. Știm că este un drum lung și greu, pentru că dezamăgirea care a cuprins societatea este cronică și dificil de tratat. Suntem optimiști, încrezători și știm că putem contribui la schimbarea pozitivă și la crearea unei societăți mai bune”, se mai arată în mesajul grupului de inițiativă. 

Articolul precedentGorj: Dreapta Unită și-anunțat candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean
Articolul următorPetev, înainte de meciul cu Oțelul: Trebuie să ne pregătim psihic, trebuie să fim inteligenți