Pavel Badea, directorul Clubului Sportiv al Universității din Craiova, entitate aflată într-un parteneriat cu echipa lui Mihai Rotaru, speră ca omul de afaceri să ia o decizie inspirată în privința antrenorului, iar CSU să nu rateze participarea în cupele europene.
„Îmi este greu să mă pun în pielea lui Mihai Rotaru, nu știu ce antrenor aș alege, el are decizia pentru că este echipa dânsului, el este și patron, director sportiv, este și președinte. A rămas singur în club după ce au fost dați afară Marcel Popescu, Sorin Cîrțu și Gică Craioveanu.
Să sperăm ca va lua cea mai bună decizie și va reuși să redreseze corabia în ceasul al 13-lea. Nu știu ci cine să sfătuiește Mihai Rotaru, chiar dacă am avut câteva întâlniri cu el în ultimele săptămâni, dar aceste întâlniri au constat într-o masă unde am vorbit despre viitor, nu despre ceea ce se întâmplă în prezent la echipă”, a spus, pentru Fanatik, Badea.