O femeie din Gorj a fost transportată, duminică seara, la spital, după ce a intrat cu mașina pe care o conducea într-un cap de pod, eveniment petrecut pe raza localității Alimpești.
”Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că o femeie, în vârstă de 41 de ani, din comuna Alimpești, în timp ce conducea un autoturism pe DJ-675 C-Corșoru, a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un cap de pod.
În urma impactului a rezultat rănirea femeii, care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii accidentului”, a transmis IPJ Gorj.