Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, a anunțat, vineri, că România va relua exportul de animale vii către Turcia din douăsprezece județe care sunt în prezent indemne la scrapie. În context, acesta transmite că țara noastră este pe primul loc în Europa la carnea de oaie, atât din punct de vedere calitativ cât și cantitativ.
Cele douăsprezece județe din care se vor putea achiziționa oile, prevăzute în Memorandumul aprobat de guvern, sunt: Brașov, Călărași, Covasna, Dolj, Gorj, Harghita, Prahova, Maramureș, Olt, Tulcea, Vâlcea și Mehedinți.
De pe listă lipsesc județe cu efective importante de ovine, precum Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiș sau Botoșani.
”Reușim să deschidem o nouă piață. Spun acest lucru pentru că, în ultima perioadă, avem două noi piețe deschise de export pentru crescătorii de ovine, bovine și caprine Maroc și Algeria. În urma vizitei din Turcia, reușim să deschidem exportul de ovine, bovine și caprine către Turcia. Spun acest lucru pentru că, în anul 2018, au fost suspendate exporturile către Turcia. După auditul efectuat de către serviciile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor din Turcia, în anul 2023, am avut un feedback pozitiv, dar redeschiderea exportului a întârziat să apară. Astfel, reușim odată cu vizita în Turcia, ca acest lucru să fie anunțat de către președintele Turciei. Avem și unele măsuri care vor fi implementate în perioada imediat următoare, pentru că, pe teritoriul României, evoluează scrapia, o boală contagioasă. Avem douăsprezece județe indemne, de aceea tot ceea ce înseamnă export de animale către Turcia se va efectua doar din aceste județe” a declarat președintele ANSVSA.