Tricolorii au plecat la EURO

 

Echipa națională de fotbal a României a plecat, luni după-amiază, în Germania, pentru a participa la Campionatul European (14 iunie-14 iulie).

Alături de lot, în avionul pentru Germania s-a aflat şi mijlocaşul Olimpiu Moruţan, indisponibil pentru turneul final din cauza unei accidentări suferite la echipa de club. El a fost invitat de conducerea FRF să se alăture.

Delegaţia va fi cazată pe perioada EURO 2024 în Bavaria, la Wurzburg, un oraş de aproximativ 130.000 de locuitori.
Selecţionerul Edi Iordănescu a decis că varianta optimă pentru echipa naţională a României la EURo 2024 este baza de pregătire de la Wurzburg, un oraş aflat la 115 kilometri de Frankfurt, 270 de kilometri de Munchen şi 300 kilometri de Koln, oraşele în care vom juca în faza grupelor.

 

„Tricolorii” se vor pregăti la Akon Arena, stadion situat la 4 kilometri de hotel. Acesta aparţine formaţiei Wurzburger Kickers. Stadionul a fost renovat ultima oară în 2016, are o capacitate de 13.090 de locuri, nocturnă şi instalaţie automatizată de irigare. În 2006, la Cupa Mondială din Germania, a fost gazdă pentru echipa naţională a Ghanei.

România va debuta la EURO 2024 pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, la Munchen, iar apoi va mai înfrunta în Grupa E selecţionatele Belgiei, pe 22 iunie la Koln, şi Slovaciei, pe 26 iunie la Frankfurt.

 

Lotul României pentru EURO 2024:

 

Portari: Florin Niţă (Gaziantep/Turcia, 21 selecţii/0 goluri marcate), Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania, 11/0), Ştefan Târnovanu (FCSB, 1/0);

Fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania, 17/1), Vasile Mogoş (CFR Cluj, 7/0), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia, 17/0), Bogdan Racoviţan (Rakow Czestochowa/Polonia, 2/0), Adrian Rus (FC Pafos/Cipru, 20/1), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia, 27/2), Andrei Burcă (Al-Okhdood/Arabia Saudită, 27/1), Nicuşor Bancu (Universitatea Craiova, 35/2);

Mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia, 17/0), Marius Marin (Pisa/Italia, 18/0), Alexandru Cicâldău (Konyaspor/Turcia, 37/4), Răzvan Marin (Empoli/Italia, 55/3), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită, 70/14), Adrian Şut (FCSB, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 18/0), Dennis Man (Parma/Italia, 24/7), Valentin Mihăilă (Parma/Italia, 21/4), Ianis Hagi (Deportivo Alaves/Spania, 35/5), Florinel Coman (FCSB, 15/1);

Atacanţi: Denis Drăguş (Gaziantep/Turcia, 11/2), George Puşcaş (Bari/Italia, 42/11), Denis Alibec (Muaither/Qatar, 37/5), Daniel Bîrligea (CFR Cluj, 2/0).

Articolul precedentClaudiu Niculescu: Eu am jucat la FCU. Mititelu: Mulțumim! Ai dat dovadă de bărbăție
Articolul următorRotaru: Cred că vom aduce patru-cinci jucători