Exporturile României au scăzut cu 2,9%, în primele cinci luni din 2024, la 38,536 miliarde euro, iar importurile au crescut cu 0,2%, la 50,824 miliarde euro, date raportate la anul 2023, arată Institutul Naţional de Statistică (INS).
Astfel, deficitul balanţei comerciale, în primele cinci luni, a fost de 12,288 miliarde euro, mai mare cu 1,230 miliarde euro (+11,1%) decât cel înregistrat în perioada similară a anului 2023.