Ministrul Mediului, Mircea Fechet, transmite că țara noastră are suficiente rezerve de apă, în ciuda secetei din ultima lună.
”România are suficiente rezerve de apă în acest moment. Gradul de umplere a amenajărilor hidrotehnice pe care le avem în gestiune la minister este de 80%. Chiar şi în cazul în care în luna iulie va ploua foarte puţin, acest grad nu va scădea mai puţin de 77%, ceea ce înseamnă că având 3,5 miliarde de metri cubi de apă la îndemână nu putem să discutăm de o lipsă a apei potabile sau de o restricţionare a acesteia la scară largă. Că într-o localitate a secat fântâna, că într-alta reţeaua, care se alimentează tot dintr-un puţ, a rămas fără apă, sunt nişte cazuri izolate. Ele se întâmplă cu precădere în judeţele din Estul României, dar sunt cazuri izolate, n-ar trebui să discutăm despre ele ca şi cum ar fi un fenomen care să pună în pericol întreaga Românie”, a precizat, la Prima TV, ministrul.