Un bărbat de 59 de ani, din Târgu Jiu, Gorj, a murit duminică, 11 august, după ce s-a răsturnat cu motocicleta în albia unui părău.
”La data de 11 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apelul 112, de un participant la trafic, despre faptul că pe raza localității Brădiceni, comuna Peștișani, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului, s-a stabilit faptul că în timp ce un bărbat de 59 de ani, din municipiul Târgu Jiu, conducea un motociclu, pe raza localității Brădiceni, pe DJ672, din direcția Buduhala către Brădiceni, într-o curbă la dreapta, a părasit partea carosabilă spre stânga, răsturnându-se în albia pârâului Bâlta.
În urma impactului a rezultat decesul motociclistului care a fost transportat la SML Gorj în vederea efectuării necropsiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat IPJ Gorj.
Neoficial, decedatul a fost director la o firmă a fostului senator Dian Popescu, iar la data accidentului era consilier în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.