FC U Craiova s-a impus în prelungiri în fața CSC Dumbrăvița, 2-1, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din cadrul etapei a III-a a ligii secunde. Oltenii au deschis scorul prin Vlad Pop (minutul 11), iar gazdele au reușit egalarea în minutul 64, prin Modan. Craiovenii au căutat victoria și au reușit golul de trei puncte în prelungiri (minutul 90+2), atunci când Jibril (introdus pe final) și-a făcut o minge și a tras din careul de 16 metri, din lateral, pe sub portarul gazdelor.
Marius Croitoru: Trebuie să atingem obiectivul
„Intens, o prima repriză controlată fără drept de apel, în repriza a doua am început foarte slab primele 10 minute și am permis adversarului să vină peste noi și să marcheze. După am reluat din nou jocul de dominare.
Într-adevăr, gol în ultimul minut, fotbalul mai ține și cu cei îndrăzneți. Noi am pregătit meciul pe sistemul pe care au jucat, ei au schimbat în a doua repriză și ne-au dezechilibrat puțin.
Au controlat puțin jocul în a doua repriză și a venit acel gol, dar după am trecut în control, e bine că am marcat, e bine că, totodată, cei de pe bancă își aduc aportul la victoria echipei.
Sunt victorii care ne dau speranță, le confirmă lor că au valoare, au trecut prin momente grele, trebuie să fiu alături de ei. Am trecut și eu printr-o retrogradare… Dar e bine că au trecut peste acel moment, peste înfrângerea de la Reșița.
Eu i-am văzut foarte concentrați, mulți colegi s-au transferat, cei care au rămas au trecut printr-un blocaj mental, îi înțeleg și sunt alături de ei.
Suntem la o echipă mare, una dintre cele mai mari din România, și trebuie să fim mândri. Există posibilitatea să vină alții, dar de pierdut nu, sunt convins că nu vor mai pleca jucători. Trebuie să ne atingem obiectivul, iar după, în caz că vor exista oferte, e clar că domnul Mititelu va lua în calcul și astfel de probleme”, a declarat, după meci, antrenorul FCU.