Doi indivizi, unul din Târgu Jiu, celălalt din Piatra Neamț (încarcerat în Penitenciarul Arad), au obținut sume importante de bani de la mai mulți gorjeni, pretinzând că sunt cadre medicale. Cei doi generau o stare emoțională deosebită anunțând accidentarea gravă a unor rude a celor înșelați, reușind astfel să păcălească persoanele cuprinse de panică, îngrijorate de starea celor dragi.
”La data de 31 august 2024, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale au reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, doi bărbați, unul de 29 de ani, din Târgu Jiu și celălalt, de 46 de ani, din Piatra Neamț (încarcerat la Penitenciarul Arad), bănuiți de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin metoda <<accidentul>>.
În fapt, la data de 31 august a.c., în jurul orei 03:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în urmă cu aproximativ o oră, mama sa, în vârstă de 79 de ani, din comuna Runcu, sat Valea Mare, ar fi fost contactată pe telefonul fix, de către un bărbat care s-ar fi recomandat a fi medic și i-ar fi comunicat acesteia că fiul său este victima unui accident și necesită o intervenție chirurgicală, solicitându-i suma de 17.400 de lei. În jurul orei 02:50, la domiciliul femeii s-a prezentat un bărbat, care s-a recomandat a fi asistent medical, căruia, aceasta i-a înmânat banii solicitați, după care a plecat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, iar în continuarea cercetărilor efectuate de polițiști ai Biroului de Investigatii Criminale Târgu Jiu, la data de 31 august a.c., aceștia au depistat în flagrant delict un bărbat, de 29 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul în localitatea Bârsești, având asupra lui întreaga sumă de bani de care a deposedat-o pe femeie, banii fiind recuperați în totalitate și restituiți persoanei de drept.
De asemenea, polițiștii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Târgu Jiu, unul la un imobil situat în Târgu Jiu şi altul în incinta <<penitenciarului Arad>>. Totodată, au fost puse în executare două mandate de aducere, unul pe numele bărbatului de 29 de ani, din Târgu Jiu, și unul pe numele bărbatului de 46 de ani, din Piatra Neamț – deţinut în Penitenciarul Arad (care gestiona activitatea infracțională din interiorul penitenciarului, folosindu-se de un telefon mobil), iar ulterior, faţă de aceştia a fost luată măsura preventivă a reţinerii pentru 24 de ore fiind introduşi în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, a precizat IPJ Gorj.
ALTE FAPTE ÎN DREPTUL CELOR DOI
”Totodată, în urma activitităților desfășurate de polițiști, aceștia au reușit probarea altor patru acte materiale de înșelăciune în formă continuată, săvârșite de cei doi bărbați.
1. La data de 10 august 2024, o femeie, din Lelești, a formulat plângere penală cu privire la faptul că în seara aceleiași zile, în jurul orei 23:00, în timp ce se afla la domiciliul său, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, care, inițial s-a prezentat ca fiind fiul său, care i-a relatat că s-ar fi lovit în cădere în baie, iar în același context, a vorbit cu un alt bărbat, care s-a recomandat a fi medic și i-ar fi spus femeii faptul că acesta necesită o intervenție chirurgicală, fapt pentru care i-a solicitat o sumă de bani ce urma să o ridice de la domiciliul acesteia. În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
2. La data de 12 august a.c., un bărbat, din Peștișani, a formulat o plângere penală cu privire la faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 02:00, în timp ce se afla la domiciliu, a fost contactat telefonic de o persoană necunoscută, ce s-ar fi recomandat a fi medic, ocazie cu care i-a solicitat bărbatului o sumă de bani, pe motiv că fiul său necesită o intervenție chirurgicală, întrucât a căzut în baie și s-a lovit la coloană. Totodată, apelantul care s-a recomandat a fi medic, i-a spus bărbatului că va trimite la domiciliul acestuia un asistent medical, căruia persoana în cauză i-a înmânat suma de 15.000 de lei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
3. La data de 12 august a.c., o femeie, din Lelești a formulat o plângere, cu privire la faptul că în noaptea de 11 spre 12 august a.c., a fost contactată de o persoană necunoscută ce s-a recomandat a fi fiul său, care i-a relatat faptul că s-a lovit în cădere în baie. Tot în acest context a discutat posibil cu o altă persoană care s-a recomandat a fi medic și i-a solicitat femeii o sumă de bani, pe motiv că fiul său necesită o intervenție chirurgicală costisitoare, bani ce ar fi urmat să îi ridice de la domiciliul femeii.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la înșelăciune.
4. La data de 19 august a.c., o femeie, din Crușeț, a sesizat polițiștii, prin plângere, cu privire la faptul că în noaptea de 18 spre 19 august a.c., în jurul orei 03:00, în timp ce se afla la domiciliul său, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută ce s-a recomandat a fi medic, ocazie cu care i-a cerut o sumă de bani, întrucât ginerele și fiica sa ar fi suferit un accident de circulație. Totodată, apelantul care s-a recomandat a fi medic, i-a transmis femeii că va trimite un asistent la adresa de domiciliu a acesteia, pentru a-i da suma de 8.000 de lei, bani pe care femeia i-a remis unei persoane necunoscute”, a detaliat Poliția Gorj.