Un număr de 896 de agricultori gorjeni vor fi despăgubiți după ce seceta care le-a afectat culturile, în acest an. Comisii mixte formate din specialiști de la Direcția Agricolă, APIA, ANIF și AFIR s-au deplasat în teren și au întocmit procesele verbale de constatare a efectelor produse de secetă.
Potrivit directorului executiv de la Direcția Agricolă Gorj, Valentin Priporeanu, au fost afectate 2600 de hectare de teren, preponderent cultivat cu porumb și floarea soarelui. Sumele acordate vor fi stabilitate după ce se se vor centraliza procesele verbale la nivel național, dar până acum nu s-a elaborat un act în acest sens.
“Termenul prevăzut de lege este 15 septembrie, pentru finalizarea proceselor de verificare în teren a efectelor produse de seceta pedologică. Ploile sunt foarte bune pentru că se reface regimul hiridic al solului și pot începe lucrările din campania de toamnă, pentru pregătirea terenului, pentru însămânțările de toamnă. Sperăm să fie un anotimp ploios”, a precizat șeful de la Direcția Agricolă Gorj.