CSM Târgu Jiu întâlnește CSM București, miercuri, de la ora 15:00, la Polivalenta din municipiu, într-un meci din cadrul etapei a IV-a a Ligii Florilor. Va fi ultimul meci în care Cristina Neagu, de patru ori declarată cea mai bună handbalistă a lumii, va evolua pe parchetul sălii din Târgu Jiu.
Liviu Andrieș: Să ne bucurăm de handbal
“Un meci care de fiecare dată este, să spunem așa, ca un spectacol, ținând cont că jucăm împotriva campioanei, ținând cont că este, probabil, ultimul joc al Cristinei Neagu la Târgu Jiu. Și, atunci, acest meci va trebui luat ca atare, să ne bucurăm de handbal, atât noi cât și fetele de la CSM București. Venim după acest meci nereușit de la Craiova, suntem puțin afectați din punct de vedere al moralului, dar ținând cont că jucăm împotriva CSM-ului, ținând cont că jucăm acasă în fața propriilor suporteri, va trebui să ne ridicăm la nivelul lor, pentru că este un meci în care, până la urmă, contează foarte mult ceea ce arătăm, ceea ce facem. Principalul obiectiv al nostru este să ne ridicăm la nivelul lor și să prestăm un handbal bun, interesant pentru suporteri, pentru că sunt convins că, și la acest meci, ca și la meciul cu Rapid, vor fi în număr mare, deși ora nu este foarte ok, dar trebuie să ne adaptăm și să jucăm în aceste condiții”, a de declarat antrenorul CSM Târgu Jiu.
IMPORTANT!
PREȚUL TICHETULUI DE INTRARE ESTE DE 15 LEI