Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat, marți seara, că după temperaturi maxime de 33-34 de grade Celsius vremea se va răci și vor urma precipitații.
„Ne așteptăm ca, mai ales începând de duminică, vremea din punct de vedere termic să se răcească semnificativ în aproape toată țara. Dacă până sâmbătă vorbim de temperaturi mai ridicate pentru o ultimă decadă a unei luni septembrie în țara noastră, pentru că ecartul termic se situează între 20-25 până la 34 de grade Celsius pentru ziua de vineri, cea mai caldă zi din această săptămână, cele 33-34°C fiind de așteptat în sudul extrem, în sudul Câmpiei Române și în Lunca Dunării, respectiv de duminică, valorile de temperaturi nu vor mai înregistra valori decât până la 22°cel mult. Iată o diferență la nivel național de la 34 până la cel mult 22 în partea de sud-sud-est a țării, în timp ce în regiunile intracarpatice chiar valori mai coborâte, de până la 15-16° așadar valori cu mai puțin de 10-15° față de ce vom înregistra în aceste zile”.
VIN PLOILE
”Odată cu răcirea, contăm și pe fenomene de instabilitate atmosferică, astfel încât, la început, în partea de vest, nord-vest a țării, apoi cu extindere în toată țara, așa cum arată datele la acest moment. Cel puțin începând de sâmbătă până luni, valorile cantităților de precipitații pot fi mai mari. Monitorizăm zilnic, o facem în fluxul operațional și, cu siguranță, pe parcursul zilei de vineri vom interveni, dacă va fi nevoie, cu o alertă generală.
Cantitățile, așa cum arată informațiile la acest moment estimate pentru intervalul de sâmbătă până luni, punctiform 60-80l/m² ne încadrăm la aceste valori în codul portocaliu și cele mai mari valori sunt de așteptat punctiform, în special în partea de vest, sud și centru a țării. Dacă vom constata, în funcție de dinamica fenomenelor, că vom depăși pragul de 80-100l/m², sigur că vom interveni cu avertizările meteorologice de tip nowcasting de cod roșu, așa cum am făcut-o de fiecare dată”.