S-a întâmplat în Oltenia: L-a strâns de gât! Bărbat ucis de fiul său. I-au aruncat cadavrul într-o fântână, în afara satului

Constantin Pătruș, un bărbat în vârstă de 53 de ani din localitatea mehedințeană Dârvari, dat dispărut săptămâna trecută, a fost găsit fără viață, într-o fântână din afara satului, la circa șapte kilometri de casă. Descoperirea a avut loc marți, după ce echipele de intervenție au fost alertate și au desfășurat ample căutări în zonă. Omul ar fi fost omorât de unul dintre fii săi.

Fiul său, un tânăr de 27 de ani, a semnalat dispariția tatălui, iar polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cujmir au inițiat imediat cercetările. Șocant este faptul că, bietul bărbat, a fost ucis chiar de fiul său. Acesta i-a aruncat trupul în fântână și a alertat, apoi, poliția.
Întâmplarea a avut loc în noaptea de 20 spre 21 septembrie, când, băut bine, băiatul s-ar fi certat cu tatăl său, l-ar fi sugrumat și ajutat de fratele lui și încă un prieten, au aruncat cadavrul victimei în fântână. Imediat, fiul ucigaș a alertat poliția și le-a spus autorităților că tatăl său a dispărut de acasă și suferea de depresie”, relatează News-Mehedinți.
Trupul neînsuflețit al lui Constantin Pătruș a fost scos la suprafață de pompieri, iar echipajul medical sosit la fața locului a confirmat decesul.
„Urmare a intervenției din localitatea Dârvari, persoana a fost extrasă din fântână și predată echipajului SAJ care a constatat decesul”, a transmis ISU Mehedinți.

IMAGINE VICTIMĂ

 

Articolul precedentAntrenor din Târgu Jiu, în prima ligă de fotbal din Danemarca
Articolul următorGorj: Încătușat după ce a bătut un tânăr în fața barului