Accident rutier, joi, la la Poienari, – zona „Pădurea Colorată”, Bumbești Pițic. Din primele date, două autovehicule s-au ciocnit frontal. La fața locului au ajuns echipaje de la ISU Gorj și Serviciul de Ambulanță Județean.
”Două autoturisme implicate, Două victime, din primele date. Polițiștii iau măsuri pentru acordare a primului ajutor victimelor, decongestionarea traficului și efectuează cercetarea locului faptei”, a transmis IPJ Gorj.
REVENIM.
ACTUALIZARE IPJ GORJ:
”La data de 26 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizaţi prin apelul 112 de o participantă la trafic cu privire la faptul că, pe raza localității Poienari, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime. La fața locului s-a deplasat formațiunea rutieră din cadrul Poliției Orașului Novaci și Secţiei 9 Poliție Rurală și un tehnician criminalist, reieșind faptul că în timp ce o femeie de 49 de ani, din comuna Alimpești, conducea un autoturism, pe DN 67, din direcția Râmnicu Vâlcea către Târgu Jiu, ar fi pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu o autoutilitară, care circula din sens opus, condusă de un bărbat de 57 de ani, din București. În urma evenimentului rutier a rezultat accidentarea celor doi conducători auto, care au fost transportați la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale și stabilirii cu exactitate a stării de sănătate. De asemenea, s-a procedat la testarea cu aparatul etilotest a conducătoarei auto, rezultatul fiind negativ, urmând ca bărbatului din București, să-i fie recoltate probe de sânge, întrucât nu a putut fi testat la fața locului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”.
Foto facebook