Gîlcă: Slobozia este o formație agresivă. Mă gândesc la victorie, mă interesează să nu primim gol

CSU Craiova va întâlni Unirea Slobozia luni, de ora 21:00, pe teren propriu, într-un meci din cadrul etapei a XI-a a SuperLigii la fotbal. Costel Gîlcă, antrenorul formației din Bănie, vrea o prestație bună a elevilor săi și victoria.

Va fi un meci destul de dificil, Slobozia este o echipă agresivă, care caută spațiile în spatele liniei adverse și ajunge destul de repede la finalizare. Important pentru noi este să stăm compacți, să avem o poziționare bună pe construcție și să putem găsi spații. Aveam multe așteptări de la ultimele meciuri, mi-aș fi dorit să scoatem mai multe puncte. Am avut fluctuații în joc, în ultimul meci de la Cluj m-am așteptat ca echipa să arate altfel. Eu mă gândesc la victorie, mă gândesc la un meci bun, în care să avem o prestaţie destul de solidă. Pentru că pe mine asta mă interesează în primul şi în primul rând, să nu primim gol. Sigur că este presiune şi tot timpul va fi presiune.

Dacă vrei să fii campion şi să te baţi la primele locuri, trebuie să câştigi tot timpul”, a declarat antrenorul.

 

Nu toți jucătorii sunt la același nivel fizic

 

O să intre puțin săptămâna aceasta, o să mă uit la Cicîldău. Să vedem cum este, dacă poate să intre în lot. Echipa nu este la același nivel fizic, o să mai avem de așteptat cu unii. Screciu a intrat la Cluj, dar știm că nu este încă la 100%.

Nu toţi jucătorii sunt la acelaşi nivel fizic, nu suntem atât de omogeni. Plus accidentările pe care le-am avut, unii jucători au venit după accidentări, şi este normal pe undeva să nu mai avem acea constanţă în joc”, a precizat Gîlcă. 

Articolul precedentFermierii vând laptele pe pierdere și cer subvenții: Ar trebui să fie 5 lei litrul, la poarta fermei
Articolul următorFotbal: CSM Târgu Jiu – CSO Tismana, sâmbătă, pe ”Municipal”. Intrarea liberă