Gorj: Scandal între vecini, au intervenit ”mascații”! Soț și soție loviți cu mașina

”Mascați” au intervenit luni seara, la Suseni, Runcu, pentru gestionarea unei situații de criză generată de un scandal între doi vecini.

”În seara de 30 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați cu privire la faptul că, în satul Suseni, din comuna Runcu, a avut loc un conflict între vecini. Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului a reieșit faptul că între doi bărbați de 52 și 41 de ani a avut loc un conflict, pe fondul consumulu/0000/i de alcool și al faptului că vecinul său difuza muzică prea tare, în timpul căruia, bărbatul de 52 de ani l-ar fi agresat pe cel de 41 de ani. Ulterior, în timp ce victima se afla pe partea carosabilă, alături de soția sa, în apropierea locuinței sale, fratele bărbatului de 52 de ani, l-ar fi lovit cu autoturismul pe bărbatul, de 41 de ani. La fața locului au fost direcționate patrule de ordine publică și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au aplanat imediat conflictul. Bărbatul de 41 de ani a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, la spital s-a deplasat și soția acestuia, declarând faptul că și ea ar fi fost acroșată de autoturism și că ar avea nevoie de îngrijiri medicale”, a precizat IPJ Gorj,

 

Păziți la spital

 

Totodată, la spital s-au deplasat, în scop preventiv, adjunctul șefului IPJ Gorj, o grupă SAS, patrule de ordine publică, polițiști din cadrul Serviciului Rutier și o echipă de intervenție din cadrul IJJ Gorj”.

Încătușat

Totodată, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au informat un procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru luarea măsurilor legale, conform competenței. În urma probatoriului administrat, procurorul de caz a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul de 56 de ani, pentru săvârșirea infracţiunii de tentativă la infracțiunea de omor calificat, fiind, totodată, luată măsura reținerii pe bază de ordonanță, pentru o perioadă de 24 ore și introducerii acestuia în arestul I.P.J. Gorj, urmând să fie prezentat Tribunalului Gorj, cu propuneri legale. În urma continuării cercetărilor, polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au continuat urmărirea penală față de șase persoane implicate în conflict, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, din localitatea Suseni, comuna Runcu, pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore și introducerea în arestul poliției gorjene. Cel de-al șaselea bărbat, în vârstă de 41 de ani, a rămas internat în spital, în cazul său urmând a fi dispuse măsuri ulterior. Cercetările continuă pentru luarea tuturor măsurilot legale”, a mai transmis Poliția Gorj.

Articolul precedentLasconi și-a depus candidatura pentru Cotroceni
Articolul următorMititelu: Am depășit momentul. Croitoru nu o să plece. L-am îmbărbătat