Oltenii, meci egal la Galați. Gîlcă: Echipa nu s-a ridicat la așteptările pe care le aveam

CSU Craiova a terminat la egalitate cu Oțelul Galați, scor 1-1 (1-1), sâmbătă seara, în deplasare, într-un meci din etapa a XII-a a SuperLigii de fotbal.

Oţelul a deschis scorul rapid, prin bosniacul Stipe Juric (4), care a marcat spectaculos cu călcâiul, după centrarea portughezului Frederic Maciel.

Juveții au egalat relativ repede, prin Ştefan Baiaram (14), care a împins balonul cu capul în poartă, după o minge trimisă pe spate de croatul Juraj Badelj, în urma unui corner.

Gazdele au avut şi o bară, la şutul lui Miguel Silva (34). La echipa lui Mihai Rotaru a debutat în acest meci fundaşul dreapta spaniol Iago Lopez (61).

 

Constantin Gîlcă: Am câștigat un punct

 

A fost un meci așa cum mă așteptam, dar echipa mea nu s-a ridicat la așteptările pe care le aveam. Știam că este o echipă adaptată la pressing, problema e că puteam să-i prindem, dar nu am putut să o facem de multe ori. Au pus și ei multă presiune. 

Lukic a luptat cât a putut, vine după o perioadă în care nu a făcut antrenamente. Sper ca nivelul lui să crească de la meci la meci, pentru că avem nevoie de el. Nici el (Oshima – n.red.) nu a fost ca altă dată. Am spus de multe ori că trebuie să ai inteligență ca să te adaptezi terenului, iar noi ca echipă să avem o progresie. E pozitiv pentru noi, pentru el (Baiaram – n.red.), pentru echipă și sper ca pe viitor să avem mai mulți marcatori.

I-am spus (lui Dorinel Munteanu – n.red) că am câștigat un punct, dar dacă era să fie o câștigătoare, ei meritau. Asta este adevărul. 

Pauza e binevenită, dar doar până la un punct. O să-mi plece mulți jucători și sper să se întoarcă toți sănătoși”, a spus, după meci, antrenorul Craiovei.

Articolul precedentGrupul 5 al Termocentralei Rovinari a fost interconectat cu SEN
Articolul următorFotbal: CSM Târgu Jiu s-a impus clar la Țicleni. Găman: Suntem pe drumul cel bun