Gorj: Ucigașul bărbatului de la Stoina ar fi vecinul victimei. Au băut împreună și s-au luat la ceartă, iar gazda a dat cu cuțitul

Suspectul comiterii crimei de la Stoina, un bărbat de 53 de ani, din localitate, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Acesta, împreună cu victima, un bărbat de 38 de ani, vecini, au stat la băut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în gospodăria primului, iar, la un moment dat, pe fondul unui conflict spontan, a lovit cu cuțitul. Posibila armă a crimei a fost găsită aruncată într-o fântână.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a formulat, în data de 27.10.2024, propunere de arestare preventivă a inculpatului P.G., în vârstă de 53 de ani, cercetat săvârşirea infracţiunii de omor, faptă prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal. Anterior, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus reţinerea preventivă, pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 26.10.2024, ora 18:30, a inculpatului P.G. În fapt s-a reţinut că la data de 26.10.2024, ora 09:30, numitul D.D.D. a găsit un bărbat care nu respira, posibil decedat, căzut pe marginea drumului DN6B în comuna Stoina, sat Stoina, judeâul Gorj. La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanţă care a constatat că persoana în cauză este decedată, iar în zona toracică stângă prezintă o plagă înţepată. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana decedată este numitul C.Ş.M., domiciliat în aceeaşi localitate. Din probele administrate în cauză a rezultat că în dimineaţa zilei de 26.10.2024, în jurul orelor 02:03, în timp ce se afla în curtea locuinţei sale din comuna Stoina, sat Stoina, judeţul Gorj, împreună cu victima C.Ş.M., vecinul său, pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de alcool, inculpatul P.G. a lovit puternic victima cu un cuţit cu lungimea lamei de circa 15 cm, în zona pieptului (toracic anterior stânga), producându-i astfel o plagă înjunghiată care a condus la deces. Din concluziile preliminare întocmite de Serviciul de Medicină Legală Gorj, rezultă că moartea victimei C.Ş.M., în vârstă de 38 de ani, s-a datorat unei hemoragii interne şi externe, produse ca urmare a unei plăgi înjunghiate toracice anterior stânga, cu interesarea lobului superior al plămânului stâng şi a arterei pulmonare, leziunea s-a putut produce prin lovire cu un corp tăietor-înţepător cu margini ascuţite, posibil armă albă sau cuţit. Direcţia de aplicare a plăgii a fost uşor oblică de sus în jos şi de la stânga la dreapta, cu penetrare de 10 – 12 cm în cutia toracică. La data de 27.10.2024 a fost efectuată în cauză o percheziţie domiciliară la locuinţa inculpatului P.G., ocazie cu care a fost identificat, aruncat în fântâna din curtea locuinţei, un cuţit cu lungimea lamei de 19 cm şi lăţimea de 2,5 cm, obiect metalic care nu prezintă urme de degradare rezultate din contactul cu apa şi care putea fi folosit la comiterea faptei, având corespondent cu plaga tăiată înţepată identificată pe corpul victimei. Victima şi inculpatul au rămas un timp îndelungat, în noaptea de 25/26.10.2024, între orele 21:10 şi orele 01:18, la locuinţa inculpatului. În cauză Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi de la Tribunalul Gorj a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cercetările continuă, pentru stabilirea adevărului pe bază de probe, în vederea tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, urmând a fi dispuse măsuri legale în cauză. Facem totodată precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, au transmis reprezentanții PTG.

Articolul precedentGorj: A intrat în casa vecinului și i-a furat banii