CSM Târgu Jiu dă piept cu AS Jupânești, sâmbătă seara, de la ora 19:30, pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, într-o partidă din etapa a XII-a din Liga a IV-a. Cei de la CSM vizează câștigarea punctelor puse în joc și, în funcție de cele ce se vor întâmpla în teren, debutarea unor tineri juniori.
Mario Găman: Trebuie să creștem
”Este o nouă partidă în fața fanilor noștri, pe care îi așteptăm în număr foarte mare. Trebuie să tratăm partida foarte serios, e normal să ne intereseze cele trei puncte. Ne dorim victoria și cu siguranță, dacă suntem focusați și fiecare știe ce are de făcut, o vom obține. Trebuie să arătăm din nou aceeași poftă de fotbal, aceeași poftă de a marca goluri, să creștem din ce în ce mai mult și să-i mulțumim pe acești suporteri minunați. O să dăm credit copiilor de la centrul nostru, o să avem în lot și doi-trei copii născuți în 2009, pe care cred că îi vom și debuta, dar vom vedea în funcție de dinamica jocului. Trebuie să fim la cel mai înalt nivel. Idealul de a ajunge la un nivel superior îi face pe acești băieți să fie motivați, pentru că numai așa pot crește. Este un parcurs normal, ne pregătim zi de zi, avem condiții foarte bune, și este locul meritat prin prisma a ceea ce am arătat pe teren”, a declarat CSM Târgu Jiu.