Home Principale Sport Becali, întrebare pentru Mititelu: Băi Adriane, pentru ce să dai banii aiurea...

Becali, întrebare pentru Mititelu: Băi Adriane, pentru ce să dai banii aiurea în Divizia B?

Gigi Becali, patronul FCSB, nu este de acord cu gestul lui Adrian Mititelu, care a intrat pe teren și a certat arbitrul, la meciul cu Ceahlăul, dar spune că îl înțelege pe finanțatorul FCU Craiova.

“Ce să facă și el, săracul. E orgolios, îți dai seama. Astea nu se fac. Eu mai vorbesc cu el și i-am zis: <<Băi Adriane, pentru ce să dai banii aiurea în Divizia B?>>.

Mi-a zis că vrea să se lase, dar nu poate. E ca un drog. Ce îi mai zici unui om când zice așa ceva? Știi când explodează inima? Când joci finală de campionat, când joci calificare de Liga Campionilor sau Europa League. Atunci explodezi, nu altcândva. Îți spun eu din experiență.

El e orgolios, dar e și oltean de are încredere în el. El când câștiga un meci zicea: <<Gata, iau campionatul>>. Așa făcea anul trecut. Cum câștiga două meciuri lua campionatul.

Era pe ultimele locuri, câștiga un meci, apoi zicea că intră în play-off. E optimist. Ca atare inima la optimism nu stă. Nu știu dacă promovează, că nu urmăresc.

Mi-a zis că e diferență mică de puncte, chiar dacă e la mijlocul clasamentului. Poate are șanse. Nu mă bag să comentez despre el când e supărat. Comentez când e de bine. Nu comentez de rău un om care e supărat”, a spus, pentru Fanatik, patronul FCSB.