Cosmin Popescu crede în finalizarea hidrocentralelor de pe Jiu: Am văzut interesele unor ONG-uri în blocarea unor proiecte de interes major pentru România

Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, este convins că vor fi reluate lucrările la la hidrocentralele din Defileul Jiului. Marți și miercuri au avut loc dezbateri publice la Bumbești-Jiu și Târgu Jiu, iar reprezentanții autorităților locale și județene, dar și marea parte a celor prezenți, s-au contrat cu cei ai organizațiilor de mediu. Cei din urmă susțin că fauna, inclusiv specii de pești și broaște, va fi afectată dacă noile capacități de producere a energiei electrice sunt puse în funcțiune.

Șeful UAT Gorj spune că totul este legal, iar investiția este extrem de necesară, mai ales că energia importată este la un maxim istoric. Președintele de la CJ a declarat că ONG-urile au acționat pentru a bloca dezvoltarea economică a județului și a sugerat că toți locuitorii din Gorj, și nu numai, vor avea de suferit din lipsa investițiilor de acest gen. Ministerul Energiei trebuie să emită acordul de mediu, apoi va fi dată autorizația de construcție.

Din punctul meu de vedere, studiul întocmit de către Hidroelectrica, și cerut în hotărârea judecătorească, îndeplinește toate condițiile, astfel încât acordul de mediu să fie emis de către minister, urmat de emiterea autorizației de construire și de demararea procedurilor juridice și tehnice privind continuarea lucrărilor și punerea în funcțiune a celor două micro-hidrocentrale. Doar anumite interese ar putea să ducă la o nouă contestare în instanță, astfel încât să pună piedică acestor proiecte.
ONG-urile pot contesta, dar nu există niciun motiv temeinic, juridic, real, științific vizavi de ceea ce au susținut miercuri și de ce susțin în ceea privește încălcarea legislației naționale și europene. Prin aceste studii, prin obligațiile pe care le are Hidroelectrica, se respectă în totalitate legislația națională și europeană.
De-a lungul timpului, am văzut interesele unor ONG-uri în ceea privește blocarea unor proiecte de interes major pentru România, fie că vorbim de drumuri naționale europene, autostrăzi, drumuri expres, fie că vorbim acum de blocarea unor investiții în energie verde, pentru că energia produsă de Hidroelectrica este energie verde. Am văzut aceste încercări. Ei doresc ca România să stea în mocirlă și în beznă. Dar noi, ca autorități publice locale și centrale, avem obligația să facem toate demersurile, respectând, bineînțeles, legea, să punem în funcțiune și să demărăm proiecte noi pentru România.
Balanța deficitului este foarte gravă pentru România. Nivelul importului este la o cifră record. Miercuri, pe zi, România importa 1.700 de megawați. Aseară, importa 2.500. Prețurile sunt foarte mari. Orice megawat în sistem, produs de Hidroelectrica, duce la o micșorare a prețului. Avem nevoie de energie ieftină pentru consumul casnic, avem nevoie de energie ieftină pentru consumatorii industriali, pentru că nu putem să fim competitivi cu un preț de energie foarte mare”, a explicat, la Radio Infinit, Popescu. 

Articolul precedentCCR: Suprataxarea producătorilor de energie electrică este neconstituțională. Cu acei bani s-a susținut plafonarea prețurilor
Articolul următorTârgu Jiu: Investiție de 5 milioane de euro. Romanescu pe teren, printre muncitorii de pe șantierul de la ”Ion Mincu”