Gîlcă vrea atitudine și o victorie clară în meciul cu FC Hermannstadt: Trebuie să înscriem cât mai multe goluri

 

CSU Craiova întâlneşte FC Hermannstadt, sâmbătă, de la ora 18:15, pe teren propriu, într-o partidă contând pentru etapa a XVI-a a Superligii. Antrenorul oltenilor, Constantin Gîlcă, transmite, înaintea jocului, că vrea de la elevii săi o atitudine precum cea din meciul cu FCSB.

 

Trebuie să ne agăţăm de ultimul meci, de atitudinea pe care am avut-o atunci, de curajul pe care l-am avut cu un om mai puţin. Atunci am demonstrat că putem mult mai mult. Şi eu cred că puteam chiar să câştigăm meciul. Aşa că trebuie să ieşim pe teren din primul minut cu o atitudine de a câştiga meciul. Trebuie să ne impunem jocul şi să înscriem cât mai multe goluri. Pentru că ne creăm multe ocazii, dar nu marcăm, la acest capitol suntem datori. Indiferent de ce sistem joacă adversarul, noi trebuie să dăm totul pentru a câştiga acest meci. Îmi doresc de la echipă mai multă constanţă pe parcursul celor 90 de minute ale unei partide. E important să controlăm jocul, chiar şi când nu avem mingea, să stăm mult mai bine în teren tactic. Din punctul meu de vedere echipa noastră trebuia să aibă azi cel puţin 4-5 puncte mai mult în clasament, pentru că dacă ne uităm la ocaziile de gol create suntem primii în clasament. E adevărat însă că facem şi greşeli în apărare, aici trebuie să fim mult mai organizaţi şi să avem mult mai multă agresivitate. În fotbal mereu există presiune pentru antrenori, pentru jucători, pentru toată lumea. Suntem la un club care îşi doreşte să câştige campionatul şi presiunea va exista tot timpul”, a declarat, vineri, tehnicianul.

 

Cicîldău va lipsi

 

Cicîldău nu va fi la meciul cu Hermannstadt. Sperăm să se recupereze cât mai repede. O să vedem cât de gravă este accidentarea la gleznă, dar noi sperăm să îl recuperăm după pauza aceasta prilejuită de meciurile echipei naţionale. El e un jucător important pentru noi. Mitriţă e mult mai bine ca săptămâna trecută. S-a antrenat bine şi sperăm să fie nivelul lui de joc”, a precizat Gîlcă.

Articolul precedentRomânia vinde grâu pe o nouă piață externă
Articolul următorGîlcă, după victoria în fața sibienilor: Trebuie să fim ambițioși. Putem juca mult mai bine