Lupte: Accidentat, Beșliu (CSM Târgu Jiu) a reușit să cucerească medalia de argint la Campionatul Național Individual U23

Luptătorul Alexandru Beşliu (CSM Târgu Jiu) a cucerit medalia de argint în cadrul Finalei Campionatului Național Individual de Seniori U23, de la Târgu Mureș, competiție care s-a desfășurat în weekendul trecut. Sportivul a concurat la categoria 92 de kilograme.

 

Alexandru Beșliu: Nu sunt împăcat. Aș fi vrut aurul

 

Pot spune că nu sunt împăcat cu această medalie, aș fi vrut să vin acasă cu aurul, dar au intervenit mai mulți factori ce au influențat rezultatul dorit de mine. Am fost destul de slăbit și am avut o mică accidentare la umăr cu câteva zile înainte să plec la turneu. Nu credeam că această accidentare o să îmi pună piedici la acest campionat, dar se pare că nu a fost așa cum am crezut eu. Încerc să îmi revin cât de repede pot, atât fizic, cât și psihic, pentru ca la distanță de două săptămâni urmează Finala Campionatului Național de Seniori, unde un loc pe podium mi-ar vindeca pe deplin nereușita de la acest campionat”.

 

Mădălin Gorjanu, antrenor secția de lupte CSM Târgu Jiu: Alexandru a strâns din dinți

 

A fost o competiție puternică. Alexandru a avut o categorie cu un număr mare de concurenți de la toate cluburile puternice din țară.
Este adevărat că ne doream medalia de aur la ultimul lui campionat U23, dar totul s-a schimbat în urmă cu câteva zile, atunci când Alex s-a accidentat destul de grav la umăr, la unul dintre antrenamente. A fost un moment când ne-am gândit la retragerea din competiție. Cu toate acestea Alexandru a câștigat în semifinală în fața campionului de anul trecut și a încercat pe cât posibil să câștige și finala, dar în cele din urmă a pierdut la puncte. Sunt sigur că altfel decurgea meciul dacă el era sănătos, dar sunt impresionat de spiritul de sacrificiu al acestui sportiv deosebit. Alex este un exemplu de dăruire. A plecat accidentat la turneu, dar nu a vrut să renunțe, a strâns din dinți, și-a continuat meci de meci până a reușit să câștige argintul. Constanța lui pe podium demonstrează că se menține la un nivel înalt de pregătire și că mai are multe de spus în sportul de performanță”.

 

IMAGINI:

 

 

Articolul precedentIsărescu: Țara trebuie să treacă printr-o anumită ”dietă”. O strângere a curelei nedureroasă
Articolul următorTudose: Dacă domnul Ciucă ar ajunge președinte, l-ar pune pe Iohannis premier