FRF va contesta la TAS decizia UEFA după meciul România – Kosovo

 

Federaţia Română de Fotbal anunţă că va contesta la Tribunalul de Arbitraj Sportiv decizia luată de UEFA în urma incidentelor petrecute la meciul România – Kosovo, disputat pe 15 noiembrie 2024, pe Arena Naţională din Bucureşti.

 

FRF consideră că sancţiunile impuse de UEFA sunt nejustificate şi atrage atenţia asupra lipsei măsurilor împotriva federaţiei kosovare.

Kosovo a încălcat cel mai important principiu din fotbal, şi anume ca meciul să se joace pe teren. Cu toate acestea, echipa kosovară nu a fost sancţionată. În schimb, noi am primit nişte amenzi şi o sancţiune pe care le considerăm prea mari”, transmite Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

Forul fotbalistic românesc subliniază că suporterii români au avut un comportament civilizat în timpul meciului şi că aceştia au fost provocaţi, existând mai multe dovezi în acest sens.

Articolul precedentGorj: Depistați băuți la volan, în trafic
Articolul următorHandbal – Campionatul European: România învinge Serbia și se califică în grupele principale