USR a lipsit, din nou, de la discuțiile cu PSD, PNL și UDMR. Mesajul coaliției: O majoritate pro-europeană cât mai largă ar fi în interesul național

 

PNL şi PSD au transmis, luni seara, după ce USR a lipsit de la discuţii pentru a doua oară, că PSD, PNL, UDMR şi minorităţile au voturile necesare pentru a forma un Guvern şi o majoritate parlamentară, chiar şi în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din coaliţie, dar că realizarea unei majorităţi pro-europene cât mai largi ar fi în interesul naţional.

 

Liderii alianţei pro-europene s-au întâlnit în această seară şi au continuat discuţiile pe tema realizării unui program comun de guvernare bazat pe principiile enunţate în acordul semnat de formaţiunile componente. Considerăm că realizarea programului de guvernare este prioritatea fundamentală a acestei alianţe, de aceea, astăzi s-a discutat despre un set de reforme majore care urmează să fie finalizate şi comunicate public în zilele următoare până la convocarea noului Parlament. Reprezentanţii alianţei au luat act de faptul că, pentru a doua oară, reprezentanţii USR decid să nu se prezinte la o reuniune stabilită dinainte a coaliţiei pro-europene, deşi toţi participanţii – PSD, PNL, USR, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale – conveniseră deja că nu discută deocamdată despre distribuirea funcţiilor politice. PSD, PNL, UDMR şi Grupul minorităţilor naţionale au voturile necesare pentru a forma un Guvern şi o majoritate parlamentară chiar şi în eventualitatea în care USR va decide să nu mai facă parte din această coaliţie. Considerăm însă că realizarea unei majorităţi pro-europene cât mai largi ar fi în interesul naţional”, s-a precizat într-un comunicat.

Articolul precedentCîrțu i-a recomandat lui Rotaru să cumpere doi jucători de la Mititelu: Ăștia, dacă îi poți lua
Articolul următorGorj: Posibile ninsori în Ajunul Crăciunului