Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vor continua restructurările în sectorul bugetar, în contextul în care situația economică necesită acest lucru. Acesta subliniază că PSD sprijină și pune în aplicare reducerea posturilor de la Senat și Camera Deputaților.
„Restructurarea aparatului bugetar este o prioritate pe care am enunțat-o chiar în Parlament, la învestirea Guvernului, și sunt decis ca – indiferent de obstacole – să o duc la bun sfârșit!
Reducerea de posturi demarată la Senat și Camera Deputaților reprezintă un pas firesc și așteptat de opinia publică, iar reprezentanții PSD sprijină și participă la acest demers. Faptul că, printre cei care au protestat la Senat, s-au aflat și angajați care în trecut au fost susținuți de PSD în funcții publice, reprezintă un demers personal al celor în cauză.
Același proces a demarat în toată administrația centrală, inclusiv la nivelul Executivului. Imediat ce am datele exacte, voi anunța numărul de posturi care dispar de la Secretariatul General la Guvernului și din toate instituțiile subordonate”, a transmis premierul.