Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, susține că România nu va intra în recesiune. Totodată, economistul estimează că euro nu va trece de 5 lei.
”... Va fi o creștere economică timidă, probabil că vom avea 1% la sfârșitul anului. Deci important este că nu va fi recesiune, că de asta se tem toți. Dacă anul viitor vom reuși să facem, și avem șanse să facem 2,5%, creșterea va fi substanțială. (…) Pe cursul de schimb, ei au pus în buget un curs de 5,01. Asta ar însemna că prevăd după foarte mulți ani o depășire a pragului psihologic de 5%. Eu personal nu cred că se va întâmpla asta. Stâlpul de rezistență al economiei este acest curs. BNR a luptat din greu să mențină acest curs și să îl mențină fără cheltuieli substanțiale pentru că cursul se ține și cu rezerva de valută a BNR, iar rezerva de valută în competițiile ei cu băncile lumii mari a reușit să asigure pentru BNR 97,3% din toate cheltuielile pe care le suportă BNR, deci toate cheltuielile cu salariile, cu investiții, cu dobânzi plătite în țară.
Chiar dacă ce zic eu nu e corect, creșterea de la 4,9 la 5,01 e numai la nivelul zecimalelor, nu e o creștere care să zdruncine baza acestui curs”, a spus, la B1TV, economistul.