Preşedintele AUR, George Simion, a transmis, marţi seara, că nu va candida la alegerile prezidenţiale din luna mai. Acesta anunță că, începând de miercuri dimineaţă, partidele de opoziţie suveraniste vor intra în grevă parlamentară.
„Nu, nu voi candida la postul de preşedinte al României. Am candidat, am primit 1,3 milioane de voturi, Călin Georgescu a primit 2,1 milioane de voturi, urma să câştige al doilea tur de scrutin. Aşa că decizia în acest moment este la domnul Călin Georgescu (…). Când oamenii votează pe cineva să-i reprezinte, trebuie ca acest lucru să se întâmple. De aceea eu voi face mai departe ce zice domnul Călin Georgescu şi ce am vorbit luni cu domnul Călin Georgescu şi cu doamna Ana Maria Gavrilă, nimic altceva. Mai sunt foarte puţine zile până când se pot depune dosarele de candidatură. Nu vreau să stric unele ştiri false, care s-au perindat la unele posturi de televiziune, dar nu am complotat, nu am strâns, fără ştirea domnului Călin Georgescu, semnături. Nu am făcut altceva decât să fiu corect faţă de propria conştiinţă, faţă de poporul român. Mai departe, vreau să fiu în continuare corect şi nu mă voi da niciun pas, în stânga sau în dreapta, şi rămân pe aceleaşi poziţii”, a declarat, la Realitatea TV, Simion.