Complexul Energetic Oltenia a anunțat marți, 18 martie, noii membri ai Consiliului de Supraveghere ai unității. Aceștia au fost numiți prin Hotărârea AGOA nr. 3 din data de 10 martie 2025, pentru o perioadă de 5 luni, și au semnat ieri, 17 martie 2025, contractele de mandat și și-au ales președintele.
”Astfel, în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere din 17 martie 2025, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, a fost aleasă doamna Popescu Luminita-Georgeta în funcția de Președinte al Consiliului de Supraveghere al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A.
Actuala componență a Consiliului de Supraveghere al Societății Complexul Energetic Oltenia este următoarea :
Popescu Luminita-Georgeta – Președinte
Marinescu Constantin-Adrian – Membru
Călinoiu Ionel-Cătălin – Membru
Rogojinaru Viorel – Membru
Costescu Marian-Dan – Membru
Dăianu Adrian – Membru”, au transmis reprezentanții CE Oltenia.
Pentru posturile vacante din cadrul Consiliului de Supraveghere al societății a fost aprobată declanșarea procedurii de selecție, în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Procedura de selecție va fi derulată de către Ministerul Energiei, în calitate de autoritate publică tutelară.