Claudiu Târziu (AUR): ”Turul 2 înapoi” nu mai este posibil

 

Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național al AUR, spune că protestul de miercuri este unul împotriva abuzurilor, dar „turul 2 înapoi” nu mai e posibil. Acesta a mai precizat că nu s-a certat cu George Simion, doar că așteaptă ca membrii AUR care l-au jignit să fie pedepsiți conform statutului partidului.

E un protest contra abuzurilor la care s-au dedat cei de la guvernare, începând cu 6 decembrie, în privința alegerii unui nou președinte. Trebuie să revenim la cadrul constituțional, nu trebuie să trecem ușor peste ce s-a întâmplat, nu putem uita și în acest mod se justifică ieșirea în stradă. Sigur că poate fi în egală măsură și un semn de apreciere pentru domnul Georgescu, care a câștigat primul tur de scrutin, dar nu cred, deși e ziua dânsului, că accentul cade pe ceva care să aducă a cult a personalității. Turul 2 înapoi nu mai e posibil, asta au spus-o oameni care se pricep la drept constituțional, nu e cazul să mai insist eu. Nu poate să aibă loc un tur doi din moment ce noi ne aflăm în desfășurarea unui alt calendar de alegeri, iar candidatul nostru e înscris în aceste alegeri și e și cotat cu șanse bune de a intra în turul al doilea”, a spus, la B1 TV, Târziu.

Articolul precedentS-a votat: Parlamentarii pierd mai mulți bani dacă absentează nemotivat
Articolul următorFotbal: CSM Târgu Jiu, victorie clară cu Știința Drăguțești. Găman: Avem potențial, avem multe de arătat