Valeriu Tabără, fost ministru al Agriculturii, a murit marţi, la vârsta de 75 de ani.
Doctor în agronomie, la doar 34 de ani, în 1984, până în 1989 a fost membru al Partidului Comunist Român. În 1991 s-a înscris în Partidul Unităţii Naţiunii Române, iar din 1997 a fost şi preşedinte al acestei formaţiuni politice. În 2002 a trecut la Partidul Democrat. Între 1994 şi 1996, Valeriu Tabără a fost ministru al Agriculturii şi Alimentaţiei în guvernul condus de Nicolae Văcăroiu, un post pe care avea să revină şi în 2010, în Guvernul Emil Boc II.