Handbal: CSM Târgu Jiu, victorie mare, luni seara. Urmează un meci de ”care pe care”

CSM Târgu Jiu a învins Măgura Cisnădie, scor 24-17 (15-9), luni, într-un meci din etapa a XXIV-a a Ligii Florilor. A fost a treia victorie consecutivă a echipei din Gorj, care urcat un loc în clasament, pe locul 10, peste HC Zalău, poziție de pe care se evită barajul pentru rămânerea în Ligă.
Gilda Simao a fost cea mai bună marcatoare a CSM Târgu Jiu, cu 10 goluri.

 

Liviu Andrieș: Miercuri ne vom juca evitarea barajului

 

Am avut un meci pe care l-am controlat de la un capăt la altul, e clar că echipa din Cisnădie era cu sacii în căruță. Credeam că va fi un meci foarte greu, dar și noi am avut o prestație bună spre foarte bună și am luat cele trei puncte. Am fost destul de motivați, am jucat bine în atac, poarta și-a făcut treaba, și, una peste alta, trebuie să le felicit pe fete pentru această victorie. Dacă suntem corecți, ne respectăm, ne apărăm corect șansele, există un Dumnezeu și ne răsplătește pentru ceea ce am făcut. După egalul dintre Zalău și Baia Mare, miercuri, ne vom juca evitarea barajului chiar la Târgu Jiu . Și acela va fi un meci televizat, dar i-aș ruga, încă de pe acum, pe suporterii noștri să vină într-un număr cât mai mare. Avem nevoie de ei și sper eu să obținem victoria care să ne ajute să evităm barajul. Va trebui să fim foarte bine pregătiți, și să jucăm dezinvolt. Anul trecut, am avut 30 de puncte, mult mai multe ca anul acesta. Dacă vom câștiga cu Zalău, vom acumula 22 de puncte, într-adevăr este o diferență destul de mare, dar, dacă anul trecut am mers la baraj, anul acesta sperăm să evităm barajul. Știe toată lumea ce s-a întâmplat anul trecut în ultimele etape”, a declarat, după joc, antrenorul CSM Târgu Jiu.

 

CSM Târgu Jiu, în meciul cu Cisnădie:

Ljubica Nenezic (2 intervenții), Amandine Balzinc (12 intervenții), Andreea Chetraru – Bianca Ștefania Chiriță, Oana Maria Bucă 2g, Gilda Simao 10g, Maria Gavrilă 1g, Angela Pușcaș, Ira Zinatullina 2g, Andreea Chiricuță, Laura Moldovan 2g, Florența Dumbrăvean 1g, Iuliia Andriichuck 1g, Marija Petrovic 1g, Ana Cătălina Ciolan 1g, Raluca Nicolae 3g.
Staff-ul tehnic: Liviu Andrieș (antrenor pricipal), Andrei Enache (antrenor secund), Gore Albici (antrenor cu portarii), Petre Tocaru (maseur), Marcel Dobre(fizioterapeut), Filip Cîrciumaru (kinetoterapeut) și Dan Vasilică (preparator fizic).
Articolul precedentCiolacu propune ieșirea PSD din coaliția de guvernare
Articolul următorAUR anunță că este gata să preia guvernarea. Are echipa pregătită