Meteo: Final de lună mai cu ploi, chiar și cu posibile furtuni. Vremea se va răci

Urmează zile în care vor fi ploi sub formă de aversă, cu descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, cantități de apă însemnate chiar în intervale scurte de timp, transmit meteorologii.  După o ușoară creștere, temperaturile vor începe să scadă sâmbătă și duminică.

 

Vorbim de o vreme în general instabilă, la început în partea de vest, apoi în restul țării. Vorbim de ploi și vijelii, pentru că există o probabilitate ca vântul să atingă peste 70 km/h”, a declarat Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie.

 

Articolul precedentCCR: Când se judecă solicitarea de anulare a alegerilor
Articolul următorSoftronic Craiova a livrat CFR Călători încă două locomotive, contract prin PNRR