Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a reacționat, sâmbătă seara, după ce, pe diferite căi, s-a căutat rostogolită ideea că, anul acesta, nu mai vrea să premieze, în numele municipalității, elevii cu rezultate foarte bune la învățătură.
Acuzat de rea credință, Romanescu a reamintit preocuparea lui pentru olimpici și pentru elevi la general, arătând că premierea pe care susținut-o tot timpul este blocată de o decizie luată la București. Totodată, acesta precizează că se fac demersuri și se caută soluții în rezolvarea neplăcutei situații generată la nivel guvernamental.
”Să nu uităm că sunt profesor și că provin dintr-o familie de profesori și permanent am considerat ca prioritate învățământul. În fiecare an, am alocat cu prioritate sumele de bani necesare premierii olimpicilor și cadrelor didactice care îi pregătesc. Din păcate, anul acesta, ordonanța de urgență numărul 156 din 2024, nu ne permite să premiem tinerii cu rezultate de excepție. Dacă anul trecut, vechea ordonanță, 115 din 2023, prevedea unele excepții în acest sens și am putut aloca banii necesari, de data aceasta, nu mai avem pârghiile legale. Au existat discuții și încă se mai discută pe această temă la nivel central, iar dacă se va lua o decizie, noi suntem pregătiți să continuăm premierea elevilor de excepție ai municipiului Târgu Jiu, așa cum am făcut în ultimii șapte ani. Până atunci, vom depune toate eforturile pentru a continua modernizarea sistemului educațional. Se pot observa investițiile făcute la un nivel fără precedent în toate unitățile de învățământ din Târgu Jiu, iar valoarea acestora se apropie de 100 de milioane de euro, raportându-ne la cele 400 de milioane de euro atrase de către autoritatea publică locală din diverse surse de finanțare, în principiu fonduri europene. Toate școlile beneficiază de modernizări, pornind de la reabilitarea clădirilor și spațiilor de predare și până la dotarea cu echipamente și materiale didactice de ultimă generație și de cea mai bună calitate. Toate aceste eforturi se fac de către administrația publică locală în interesul elevilor pentru a le asigura cele mai bune condiții în școlile în care învață”, a precizat edilul-șef.