Handbal: Medalie pentru Târgu Jiu! Junioarele 4 de la CSM, locul III la Turneul Final

Echipa de handbal Junioare 4 a CSM Târgu Jiu a cucerit medaliile de bronz la nivel național. Gorjencele s-au clasat pe locul 3 în Campionatul Național rezervat junioarelor 4, după ce a trecut în finala mică de CS Rapid București, scor 22-18, la pauză 13-9.

CSM Târgu Jiu a disputat șapte partide în Turneul Final, acolo unde au ajuns cele mai bune echipe din țară, și a înregistrat cinci victorii, un rezultat de egalitate și o înfrângere.

 

Ionuț Mazilu: Medalie muncită

 

Am obținut o medalie de bronz meritată, muncită, o medalie obținută cu multă determinare și ambiție. Sunt mândru de aceste fete, de tot parcursul lor de până acum, pentru că în tot sezonul am avut o singură înfrângere. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de noi în această frumoasă aventură, părinților, prietenilor și nu în ultimul rând conducerii CSM-ului și tuturor celor din club”, a declarat antrenorul formației din Târgu Jiu.

 

Pe lângă trofeul și medaliile pentru locul II, CSM Târgu Jiu a plecat de la Brașov și cu două premii individuale. Echipa din Târgu Jiu a avut și două cele mai bune jucătoare pe posturi: Gabriela Anuțoiu – cel mai bun portar al turneului și Evelina Lupuleț – cel mai bun inter dreapta al turneului.

 

LOT CSM Târgu Jiu:

Andra Avramescu, Cosmina Vîrjan, Ana Maria Pănoiu, Amalia Enescu, Elena Molcomiș, Daria Nicolae, Teodora Spînu, Ștefania Daia, Evelina Lupuleț, Ania Ploae, Iustina Cioclov, Daria Cosacu, Tiana Constantinescu, Gabriela Anuțoiu.

Articolul precedentRădoi a sunat adunarea. Craiovenii au început pregătirea noului sezon
Articolul următorFost ministru social-democrat: Nu s-a luat o decizie în acest moment în PSD privind intrarea la guvernare