Târgu Jiu: Heliportul de pe Insuliță va fi preluat de Consiliul Județean. Din iulie devine operațional

Heliportul din Târgu Jiu va fi funcțional, 24 de ore din 24, până la sfârșitul anului. Este afirmația lui Marius Cuțitoiu, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, cel care a declarat că obiectivul va trece, cât de curând, în patrimoniul UAT Gorj.
Începând din luna iulie, heliportul va funcționa pe timp de zi, urmând certificarea și pe timp de noapte.

Săptămâna aceasta, Primăria Târgu Jiu va adopta o hotărâre de Consiliu Local prin care va trece în patrimoniul județului Gorj heliportul, urmând să fie adoptată hotărârea Consiliului Județean pentru trecerea în administrare a heliportului către Spitalul Județean pentru a demara procedura legală de constituire a Departamentului <<Heliport>> în cazul unității de primiri Urgențe. Ne-am asumat, în luna iulie, să deschidem heliportul pentru zboruri pe timp de zi, iar, în paralel, să demarăm procedura pentru certificarea heliportului pentru zboruri pe timp de noapte. După estimările noastre și discuții cu firme de specialitate, care ne-au dat consultanță, urmează o procedură care se va întinde între trei și șase luni. Aici intervine și rapiditatea acordării documentelor de către Autoritatea Aeronautică, dar noi sperăm ca, până la sfârșitul anului, să-l certificăm pe timp de noapte”, a declarat Cuțitoiu la Radio Infinit.

Articolul precedentTârgu Jiu: Liber la distracție! Joi seara, ”FILM ÎN PARC” în Parcul LIDO
Articolul următorZeci de parlamentari într-un pol suveranist pro UE. ”Alianța Întâi România”