Zeci de parlamentari într-un pol suveranist pro UE. ”Alianța Întâi România”

Senatorul Dorin Silviu Petrea a anunțat, miercuri, că peste 35 de parlamentari, intraţi în Parlament pe listele SOS România, POT şi AUR, au creat un pol suveranist pro-UE în Parlament. Grupul parlamentar se numeşte „Întâi România”.

 

În faţa dumneavoastră găsiţi un grup parlamentar, un pol, o mişcare, o alianţă parlamentară formată din colegi de la partidul S.O.S România, de la partidul POT şi din neafiliaţi. Scopul nostru este acela de a constitui un pol suveranist, dar cu viziuni europene, nu anti-europene. Noi ne dorim salvarea acestei ţări”, a precizat senatorul.

Petrea a prezentat cinci reforme pe care le doresc şi a precizat că sunt dispuşi să voteze, alături de viitorul guvern, indiferent de cine este făcut.

Este vorba în primul rând de reforma administrativ-teritorială. Suntem pregătiţi, avem proiecte de lege în acest sens. Este obligatorie, pentru că acolo sunt cele mai mari probleme pe care astăzi le are România. O altă reformă este reforma aparatului bugetar. Şi acolo, ştiţi foarte bine, este o presiune imensă pe mediul de afaceri şi pe fiecare cetăţean al României, pe fiecare salariat. Ne dorim, de asemenea, reforme în domeniul justiţiei, unde ştiţi câte probleme au fost în ultimii 35 de ani şi nu s-au luat nişte hotărâri clare, concise pentru salvarea cetăţenilor şi a României. Ne dorim de asemenea reforme în ceea ce priveşte educaţia, care astăzi este la pământ, şi de asemenea sistemul sanitar. Şi nu în ultimul rând, reforme şi legi şi proiecte de lege speciale pentru capitalul românesc, pentru IMM-urile noastre”. 

Articolul precedentTârgu Jiu: Heliportul de pe Insuliță va fi preluat de Consiliul Județean. Din iulie devine operațional
Articolul următorCîrțu, despre duelul cu FC Sarajevo: Tot timpul am avut probleme cu echipele din fosta Iugoslavie. Acum sunt lucruri diferite