Sorin Grindeanu a spus, după ieșirea de la consultările cu președintele Nicușor Dan, joi, că social-democrații vor urma câteva etape interne, în cazul în care se va hotărî intrarea la guvernare.
„Am încheiat această rundă oficială de consultări cu domnul preşedinte Nicuşor Dan. Noi am transmis domnului preşedinte calendarul intern pe care noi îl avem în PSD, şi anume faptul că mâine vom avea acea consultare extinsă în partid cu aproape 5.000 de membri PSD, un vot la ora 13:00, urmând ca sâmbătă, dacă această consultare va duce la un răspuns pozitiv pentru intrarea la guvernare, să facem o şedinţă a Comitetului Politic Naţional, în care să votăm echipa de miniştri pe care PSD o va propune. Am transmis faptul că pe ceea ce s-a discutat în aceste săptămâni, pe măsuri economice şi pe acordul politic, în acest moment, lucrurile par să intre într-o direcţie corectă, constructivă, dar asta vor hotărî membrii noştri de partid mâine, când vom prezenta toate aceste lucruri legate de măsuri economice şi legate de acordul politic aşa cum s-a discutat până astăzi. (…) Ne interesează să păstrăm veniturile mici și mijlocii, să nu scadă. Este un lucru de la care PSD nu renunță. Este punctul care ne-a adus la masă’‘, a declarat Grindeanu.