Rădoi, din cantonament: Fizic stăm neașteptat de bine. Jucătorii au implicare

Mirel Rădoi, antrenorul CSU Craiova, se declară mulțumit de modul în care se pregătesc elevii săi în cantonamentul din Austria.

 

„Fizic stăm neașteptat de bine. Jucătorii au implicare, capacitate aerobă, forță, viteză… toate testele pe care le-am dat au fost bune, deci din punctul ăsta de vedere stăm bine și nu am niciun fel de reproș. Din punct de vedere tactic încercăm să ne îmbunătățim de la zi la zi.

E o perioadă grea, încearcă acum să asimileze pentru că atunci când va interveni ciclul săptămânal vom încerca doar să menținem ceea ce facem aici. E un moment de sacrificiu. Câteodată obosim chiar și noi, pe margine, de la căldură, mă gândesc cât de greu e pentru ei. Așteptăm primele meciuri să vedem la ce nivel suntem.

Am ținut să venim special în acest loc pentru pregătire. Am fost aici și în urmă cu doi ani, când antrenam la Al-Taee. Condițiile sunt foarte bune, pentru mine asta a contat foarte mult: condițiile de antrenament, refacere și alimentație. Pentru meciurile amicale îmi doresc ca jucătorii să asimileze cât mai mult din punct de vedere tactic, iar din punct de vedere fizic ne dorim să nu avem niciun fel de accidentare”, a declarat tehnicianul.

 

Reamintim, oltenii vor disputa două jocuri de pregătire în Austria, cu Bohemians 1905, grupare care a terminat pe 10 sezonul trecut din Cehia, și cu MTK Budapesta.
Articolul precedentCu cât cresc prețurile la gazele naturale de la 1 iulie
Articolul următorMETEO: Joi, Cod portocaliu de căldură. Urmează o scădere a temperaturilor și, izolat, averse torențiale