Ministrul Educaţiei, Daniel David, a spune că trebuie redus fondul de burse, care a crescut foarte mult în ultimii ani. Acesta transmite că nu s-a discutat să fie tăiată valoarea unei burse, ci să se reducă numărul lor, cu precizarea că nimeni nu intenționează să se atingă de bursele sociale.
”Faţă de 2022 unde fondurile pentru burse, atât în preuniversitar, cât şi universitar, fondurile pentru acestea erau sub un miliard, în 2025 am ajuns la 6,4 miliarde. Avem un sistem de burse extrem de generos, cel mai generos din Uniunea Europeană. Nu ar fi o problemă, dar în condiţiile în care te confrunţi cu o criză economică şi ai un sistem de burse care a explodat în ultimii doi ani, eşti obligat să te uiţi la redimensionarea acestor burse. Am spus că sunt două criterii pe baza cărora vom face această redimensionare. Un criteriu raţional, altfel spus, cât este normal prin raportare la unele practici europene şi doi – cât îşi permite ţara. Vă spun că modelul pe care îl discutăm şi care nu este bătut în cuie, de a asigura burse sociale pentru toţi copiii care au nevoie pentru a putea participa într-un învăţământ obligatoriu, vom avea aceste burse. (…) Nimeni nu a discutat (despre tăierea burselor sociale – n.red.). Noi încă discutăm. Noi trebuie să reducem fondul de burse. Trebuie să te gândeşti de unde tai, dacă trebuie să reduci fondul de burse. Iar argumentul meu a fost că bursele sociale trebuie păstrate, chiar dacă fondul este uriaş încă. Fondul de burse sociale pe care încerc să îl protejez pe 2026, singur, este mai mare decât toate bursele pe care le-am avut în 2022. Iar dacă vorbim de merit, haideţi să definim meritul aşa cum trebuie definit. În Italia, Germania, unde se mai dau burse de merit, raportul este de 10-15 la sută din clasă. Eu am ales criteriul maxim, nu am mers la 10 la sută, am ales 15 la sută. Noi acum avem un sistem în care vorbim de 30 la sută”, a declarat, la Digi 24, ministrul.