Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, că, în viitorul imediat, criteriile de evaluare a managerilor de spitale vor fi modificate și actualizate printr-un act normativ.
„Am de gând, împreună cu echipa Ministerului Sănătății să introducem noi criterii de performanță pentru managerul spitalului. Noi evaluăm performanța spitalului și, implicit a managerului după criterii care sunt vechi de zece ani. Ele nu mai reflectă realitatea de astăzi”, a declarat ministrul.
Acesta precizează că, în plus față de criteriile pentru managerii de spitale, vor fi introduse și criterii pentru evaluarea performanței șefilor de secții medicale.
„Suplimentar, și aceasta este noutatea, vom introduce criterii suplimentar, pentru șeful de secție. or, acest lucru va stimula echipa pentru că indicatorii de performanță pentru șefii de secție vor reflecta activitatea medicală a echipei din acea secție. Și atunci nu cred că vor mai exista situații în care, dintr-o secție de zece chirurgi vor opera doar unul, doi, trei, iar restul nu vor avea acces la sala de operație”.