Majorarea accizelor cu 10% și a TVA de la 19 la 21% va scumpi carburanții din august cu peste 40 de bani/l sau aproximativ 6% față de actualul nivel, în condițiile în care prețul țițeiului și cotațiile internaționale ale benzinei și motorinei ar rămâne neschimbate, potrivit calculelor Profit.ro.
„O măsură de creștere a veniturilor este cea de creștere a accizelor. E o creștere de bază de 10% care se propune pentru băuturile alcoolice, pentru combustibili; la combustibili, la motorină, va funcționa o schemă de restituire parțială a acestei creșteri către companiile care asigură transportul în România, în așa fel încât acest șoc să fie parțial atenuat. De asemenea, va crește și acciza pentru țigări”, a anunțat miercuri premierul Ilie Bolojan.
Potrivit analizei, în cazul carburanților, dacă se adaugă și majorarea TVA rezultă că prețul benzinei va crește de la o medie de 7,05 lei/l (practicată în prezent de liderul pieței OMV Petrom în stațiile Petrom) la 7,47 lei/l.
Astfel, dacă în prezent, din accize și cota de 19% TVA, statul percepea 3,65 lei sau 51,7% din fiecare litru achitat de șoferi la pompă, după majorarea accizelor și a TVA la 21%, statul va fi „alimentat” cu 4,07 lei sau 54,5% la fiecare litru. În cazul motorinei, prețul se va majora de la o medie de 7,35 lei/l, la 7,75 lei/l, iar ponderea „părții statului” în prețul la pompă va crește de la 47,5% în prezent (3,49 lei) la 50,2% (3,89 lei). Calculele sunt efectuate în ipoteza că prețul țițeiului ar rămâne constant, iar companiile își vor păstra aceleași încasări ca în prezent din fiecare litru de carburant vândut, arată profit.ro.