Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, spune că închiderea centralelor pe cărbune ar pune România într-un mare pericol. Acesta susține că se pregătesc licitații pentru centralele pe gaze, însă, până la concretizarea respectivelor proiecte, cărbunele trebuie să producă energie.
”România și-a asumat în 2020 că o să închidă capacitatea de producție pe cărbune de 3.700 de megawatt. Asta înseamnă la consumul de astăzi aproape jumătate din cât consumă România. E uriaș. Sunt zile în care fără energia produsă de cărbune n-am avea echilibru în sistemul energetic și am fi în pericol foarte mare de a nu avea energie. (…) Nu să le închidem, nu vreau să le închidem, ca să fie foarte clar. E strategic pentru noi să le avem în conservare după ce nu vor mai injecta direct în sistemul energetic, pentru situații neprevăzute. În momentul de față pregătim două licitații, până în 15 septembrie vor fi depuse ofertele, sper eu, pentru că până acum nu există un mare apetit în direcția asta și în paralel, împreună cu Ministrul Fondurilor Europene, negociem cu ceilalți din Comisia Europeană o prelungire a acestui termen pentru că e imposibil să oprim grupurile de centrale pe cărbune. Vom fi puși într-o situație foarte dificilă energetic și nu intră în calcul discuția asta”, a mai spus Ivan.
Reamintim, România și-a asumat închiderea centralelor pe cărbune până la la 31 decembrie 2025.