Rotaru anunță noi achiziții: Am vorbit cu cei de la Sarajevo. Vrem să ne calificăm în grupe

Mihai Rotaru, acționar principal al CSU Craiova, a anunțat noi transferuri la echipă și a dezvăluit interesul Craiovei pentru câțiva jucători de la FK Sarajevo, fosta adversară din Conference League.

 

”Vrem să mai aducem cel puțin încă un jucător. Campania nu s-a încheiat și vor mai fi mișcări. Am întrebat despre mai mulți jucători de la FK Sarajevo, dar nu vă spun ce mi-au răspuns. Eu nu m-am cunoscut cu conducătorii de acolo, dar colegii mei au avut două dineuri cu ei. S-au creat conexiunile necesare. Am făcut-o pentru că așa e bine, nu neapărat pentru un interes”, a spus, la Prima Sport, omul de afaceri.

”VREM SĂ NE CALIFICĂM ÎN GRUPELE CONFERENCE LEAGUE”

 

”Nu știu câte bilete s-au vândut pentru meciul cu Spartak Trnava, dar, cu siguranță, vor fi mai mulți suporteri decât la meciul cu Sarajevo. Fără suporteri nu suntem favoriți. Va fi un meci de care pe care. Nu plecăm ca favoriți în cupele europene, dar dacă vom avea un <<Ion Oblemenco>> plin, atunci da, suntem favoriți. Scopul nostru este să ne calificăm în grupe’‘, a mai declarat Rotaru.

Articolul precedentGeneralul (r) Oprea, în numele Uniunii Militarilor și Polițiștilor, alături de magistrați: Susținem pe deplin actualele drepturi salariale și pensiile