România câștigă amicalul cu Moldova și Lucescu vrea o ”victorie de prestigiu” în fața Austriei

Reprezentativa națională de fotbal a României a învins Moldova, scor 2-1, joi seara într-un meci amical.

Golurile „tricolorilor” au fost reușite de Louis Munteanu (min. 12) și Ianis Hagi (min. 44), în timp ce oaspeții au profitat de un autogol al portarului Ionuț Radu (min. 39).

România va întâlni, duminică, Austria, iar selecționerul Mircea Lucescu și-ar dori o ”victorie de prestigiu”:

 

Jucătorii lor joacă de foarte mult timp împreună. Noi vom face tot ce-i posibil ca să câştigăm. Ar fi o victorie de prestigiu. La noi, problema este legată de crearea unei echipe puternice pentru primăvara următoare.

Să nu ne legăm doar de jucători care se accidentează, revin. Am dat o importanţă mai mare jucătorilor din campionatul intern. Ceilalţi trebuie să revină motivaţi, asta nu înseamnă că îi ignorăm”, a declarat Lucescu. 

Tot joi seara, în grupa noastră, Grupa H a preliiminariilor pentru Campionatul Mondial, Ausria a învins San Marino, scor 10-0, iar Cipru a terminat la egalitate cu Bosnia Herțegovina, 2-2.
În condițiile rezultatului din Cipru, România mai are șanse teoretice la locul II din grupă.
Articolul precedentFotbal: Liderul vine pe ”Municipal”. CSM Târgu Jiu – SCM Vâlcea, vineri seară
Articolul următorBolojan promite energie electrică mai ieftină. În cazul producției pe cărbune, reproșează un prost management